miercuri, 18 august 2010

Dreaduri mai noi

duminică, 30 mai 2010

dreaduri ...




dreaduri în familie. februarie 09.

luni, 10 mai 2010

Joi

În viaţă ni se întâmplă tot felul de surprize, însă este esenţial ca cele neplăcute să se întâmple mai mereu altora. Iar dacă cumva nu este aşa, atunci preferăm mereu să trăim în viaţa altora.
Şi de cele mai multe ori ne încurcăm atât de mult în iţele măreţei noastre existenţe încât uităm să fim fericiţi. Ş-asta numai pentru că ne-am obişnuit să ne cultivăm o religie a nefericirilor.

joi, 6 mai 2010

ne aşteaptă mai muuuultttttt

Părerea mea este că muzica-i cea care îţi anesteziază sufletul când vine vorba de durerea pricinuită de iubirea neîmpărtăşită. Desigur, fiecare dintre noi iubim la diferite ore şi nopţile noastre se aştern în diverse emisfere.

dreaduri mai noi

luni, 3 mai 2010

Pesimist//optimist//realist

Sunt o persoană realistă care s-a obişnuit să manevreze pesimismul cu optimism. Probabil o să devin altfel de om atunci când o să-mi dau seama ce caută viaţa mea în mine. Sau poate că nici atunci n-o să mă schimb. Teoretic, ar trebui să mă mulţumesc cu puţin.
Despre ce caut eu în viaţă nici nu mai spun, pentru că am fugit tot timpul de oamenii care nu ştiu ce vor, iaracum mă învârt şi eu cu ei în cerc.

duminică, 21 martie 2010

Cercei

Cercei

luni, 8 martie 2010

Dreaduri

Înainte să îmi mă adaugi în lista de messenger ca să mă întrebi de dreaduri, să ai în vedere:
1. Să nu îmi dai add dacă eşti cocalar.
2. Să nu îmi da add dacă eşti cocalar.
3. Să nu îmi...te-ai prins, da?
4. Să nu crezi că nu îmi dau seama dacă eşti o asemenea subspecie.
5. Să fii conştient că nu ţi le mai poţi desface.
6. Să ai răbdare; durează măcar vreo 8 ore.
7. Să ai părul măcar de vreo 20 de cm, altfel vei arăta ca un arici.
8. Să nu ai extensii.
9. Să vii cu acordul mamei/tatălui/fratelui/pisicii dacă eşti minor, că nu vreau ciomege în cap.
10. Să îţi iei adio de la placă, pieptene şi balsam. Şi gel. Şi fixativ...


Toate dreadurile din pozele următoare sunt făcute de mine.





























Inele dreaduri









Brăţari

Fular

Căciulă dreaduri


Căciulă dreaduri

Căciulă dreaduri

Căciulă dreaduri

Căciulă dreaduri

Brăţari

Brăţari

Brăţari

Cercei


Cercei

Cercei


Cercei


Cercei

Cercei

Cercei

Cercei

Cercei

joi, 4 martie 2010

()

Cu siguranţă că majoritatea avem prea multă imaginaţie şi, din păcate, o folosim pentru a ne alimenta paranoia în loc de să o direcţionăm într-un scop creativ. Probabil de-aia suntem deja obosiţi la prânz.